De cateva saptamani avem o stare crescuta de alerta din cauza raspandirii rapide a virusului COVID-19. Am inceput sa auzim despre acest subiect la inceput de ianuarie, dar era in China, prea departe si prea putina informatie ca sa aiba vreun alt efect asupra noastra.
Desi Romania a luat niste masuri bune din timp, ele nu au fost respectate. Oamenii nu realizau si nu se puteau desprinde atat de repede de starea de normalitate de “pana ieri”. Zilele acestea, mai ales cu masurile de Stare de Urgenta, am inceput cu totii sa realizam ca totusi ceva se intampla si ar trebui sa incepem sa fim atenti.
Stadiile prin care trecem cu totii in aceste momente sunt extrem de asemanatoare celor care urmeaza unei despartiri sau unui divort:
- negare – “Acest virus nu ma va afecta pe mine.”,
- furie – “Nu pot sa cred ca ma forteaza sa stau in casa!”,
- negocierea – “Daca voi sta departe o perioada de doua saptamani, va fi ok, nu-i asa?”,
- tristetea – “Nu vad sfarsitul, nu stiu cand si cum se va termina” si
- acceptarea, stadiul final – “Ok, cred ca nu e de gluma. Se intampla si trebuie sa vad ce pot face in aceasta situatie”.
